Patologia neurologică a copilului este dominată de manifestări critice (crize). Ele pot evolua cu simptome motorii, senzitive, senzoriale, vegetative, psihice, însoțite sau nu de pierderea cunoștinței. Aceste simptome polimorfe pot fi întâlnite atât în manifestările critice epileptice cât și neepileptice. Ceea ce le deosebește este mecanismul fiziopatogenic diferit.
- Crizele cerebrale de origine epileptică se produc datorită unor descărcări excesive hipersincrone la nivelul unui grup de neuroni cerebrali care pot avea corespondent clinic, electric detectat cu ajutorul
electroencefalogramei (EEG). Crizele pot fi localizate în focar sau se pot propaga la alte arii cerebrale. - Localizarea cerebrală a focarului va marca aspectul clinic al crizei.
- Crizele epileptice pot fi cauzate de factori variați, fiind răspunsul creierului la un insult.
- Crizele epileptice nu sunt sinonime cu Epilepsia care este definită ca boală cronică cerebrală cu etiologii variate și caracter repetitiv al crizelor.
- Crizele izolate declanșate accidental sunt simptome tranzitorii în cadrul unei afecțiuni generale. O criză epileptică unică precum și crizele epileptice accidentale (convulsiile febrile) nu constituie boală epileptică, la fel crizele epileptice în cursul unor afecțiuni acute ( traumatisme cerebrale, meningite,
encefalite, AVC, tumori). - Crizele facilitate de factori de mediu (stimulare luminoasă intermitentă, deprivare de somn, stresul puternic) nu sunt crize epileptice, dar prezintă un factor de risc pentru crize epileptice în relație cu predispoziția.
- O criză epileptică poate fi numai electrică, vizibilă doar la EEG fără să existe manifestările clinice sau manifestările clinice pot fi doar subiective. Dacă bolnavul are conștiența păstrată în timpul crizei, el poate descrie simptomele pe tot parcursul crizei.
Crizele neepileptice se manifestă cu aceeași simptomatologie polimorfă dar au mecanism fiziopatogenic diferit. Diferențierea între cele două o face medicul specialist neurolog.
Epilepsia este a doua cauză de suferință neurologică după cefalee la vârsta copilăriei. 75% din epilepsii debutează în copilărie. Frecvența epilepsiei la copil este de 4 ori mai mare decât la adult datorită
particularităților morfologice, biochimice și funcționale în relație cu procesul de maturizare al sistemului nervos.
Cauzele epilepsiei sunt multiple:
- factori genetici
- leziuni structurale ale creierului (malformații cerebrale)
- boli metabolice
- infecții (sindrom TORCH)
- hemoragii cerebrale
- malformații vasculare
- encefalopatia hypoxic-ischemică
- traumatisme cranio-cerebrale severe
Epilepsia post traumatică cu debut precoce în prima săptămâna după traumatism este mai frecventă decât epilepsia cu debut tardiv după luni de zile.
CLASIFICAREA CRIZELOR EPILEPTICE
Crizele epileptice trebuie deosebite de alte crize.
Cele mai frecvente crize în adolescență sunt:
- Sincopă (leșinul) -frecvența în copilărie, se definește printr-o pierdere bruscă și tranzitorie a cunoștinței și tonusului muscular cu cădere asociată cu perfuzie cerebrală inadecvată apărând hypoxia creierului. Peste 30 %-50% din copii au avut cel puțin o sincopă până în adolescență.
- Ea poate fi cauzată de tulburări ale ritmului cardiac, hipotensiune arterială. În sincopă, pierderea de cunoștință este lentă, de scurtă durată, 1-2 minute. Nu apare emisie de urină, pacientul este palid, fără confuzie la revenire.
- Tetania – este un eveniment cauzat de o tulburare metabolică de tipul hipocalcemiei sau hipomagneziemiei. Apar contracturi în flexie la membrele superioare și în extensie la membrele inferioare. Conștiența este păstrată.
- Ticurile – pot fi motorii sau vocale, sunt involuntare dar cu efort pot fi suprimate.
Apar frecvent între 12-15 ani , uneri pot dura toată viața - Pavorul nocturn și somnambulismul – sunt tulburări paroxistice de somn la copil.
Apar la 1-2 ore de adormire, copilul se ridică în șezut, țipă, are expresie de groază, este
tahicardic, respiră intens, transpirat, nu iși recunoaște părinții. Episodul durează 10-20 minute după care readoarme. Nu își amintește evenimentele trăite. Episoadele se pot asocia cu somnambulis. - Atacurile de panică – copilul este extrem de anxios, tensionat, are senzație de sufocare, motiv de hiperventilație, amețeli, parestezii la membre, senzație de leșin.
Apar la copiii anxioși și sunt precipitate de evenimente anxiogene produse pe plan mental, conștiența este păstrată. - Crizele psihogene (pseudocrizele) – pacientul prezintă simptome complexe de origine emoțională. Până la 30% din pacienții diagnosticați cu epilepsie netratabilă, prezintă acest tip de crize.
Înregistrarea video EEG alături de anamneză ajută la diferențierea lor.
Tratamentul epilepsiei cuprinde:
– Medicație antiepileptică
– Asistență psihologică și socială
Terapia anticonvulsivantă reprezintă un compromis între efectul terapeutic de oprire și prevenire a crizelor și efectele secundare nedorite ale medicației. În fața fiecărui caz se cântărește raportul Beneficiu-Risc.
Terapia este de durată lungă, 2-5 ani, uneori toată viața.
Diagnosticul de epilepsie are un impact puternic asupra copilului și familiei. De accea se impune suportul psihologic prin îndepărtarea prejudecăților existente în legătură cu boala.
Epilepsia nu este o boală incurabilă. Majoritatea pacienților răspund bine la tratament producându-se vindecarea în 2-3 ani cu condiția respectării administrării corecte a medicației, asigurarea unui regim ordonat de viață și odihnă, fără restricții excesive.
Pot apărea unele probleme psihologice cum ar fi scăderea abilităților intelectuale cauzate de boală sau medicație, tulburări comportamentale, unele foarte grave dominate de agresivitate, motivație socială și existențială scăzută, lipsa prietenilor, bulversări afective, sentimente de inferioritate. Toate acestea necesită ajutor psihologic de durată.
Copilul epileptic cu handicap neuropsihic trebuie să beneficieze de asistență multidisciplinară individualizată în funcție de tipul și gradul handicapului. O preocupare permanentă a echipei multidisciplinare este integrarea socială a bolnavului epileptic.
Luarea la cunoștință a diagnosticului de epilepsie crează o stare de anxietate și dezechilibru psihic copilului și familiei în fața unei societăți puțin indulgențe, pe care în plus trebuie să o înfrunte.
În vederea integrării optime în societate a bolnavului epileptic, se pornește de la ideea că el trebuie să ducă o viață cât mai apropiată de cea normală.
Epilepsia fiind o boală cu impact asupra vieții copilului și familiei, necesită o abordare complexă individualizată. O intervenție precoce poate duce la stoparea crizelor, evitând apariția disfuncțiilor psihologice și rezistența crizelor la tratament, prevenind invaliditatea psihosocială.
Autor: Dr. Henzel Paula Sorina – Medic primar neurologie pediatrică / neuropsihiatrie infantila
CLINICA NEUROBRAIN SIBIU– NEUROLOGIE PEDIATRICA
Sibiu, Str Cristian nr 15
Tel 0726576141
